Halep e stăpână pe locul 10! Românca nu poate fi întrecută de nimeni, indiferent de ce se întâmplă la Paris

Redactor:
Marius Hutu
Halep e stăpână pe locul 10! Românca nu poate fi întrecută de nimeni, indiferent de ce se întâmplă la Paris
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Românca este cap de serie numărul 5 la Paris, în această săptămână, și indiferent de rezultat rămâne pe locul 10 și pe 3 februarie, când va fi dat publicității următorul clasament WTA

Simona Halep a intrat oficial de azi în Top 10 mondial, astfel că un prim obiectiv pentru 2014 a fost deja îndeplinit. Jucătoarea din Constanța a făcut „saltul” la primul rezultat notabil, sfert de finală la turneul de Grand Slam de la Australian Open. Greul însă abia acum începe, adică Simona să se mențină între cele mai bune 10 jucătoare în WTA. Motto-ul „este foarte greu să ajungi sus, dar și mai greu să te menții” se potrivește și în cazul celei mai bune jucătoare din România.

Ce urmează pentru Simona Halep după ce a urcat în Top 10? Un turneu de 470 de puncte la Paris, în cadrul căruia a fost desemnată favorită numărul 5. Competiția pare destul de tare în condițiile în care la start sunt prezente patru jucătoare mai bine clasate, Maria Șarapova, Petra Kvitova, Sara Errani și Angelique Kerber.

Pe aceeași parte de tablou cu Kvitova și Errani la Paris

Pentru prima săptămână în Top 10, românca nu are presiunea punctelor. Indiferent de parcurs, că va câștiga turneul, că va fi eliminată în primul tur, Halep își va menține poziția și la începutul săptămânii viitoare. Simona a participat și în 2013 la turneul din capitala Franței, însă a fost eliminată încă din primul tur, astfel că nu are nimic de apărat. Totodată, reprezentanta țării noastre încă nu poate urca mai sus, având în vedere diferența de puncte ce o separă față de Angelique Kerber – 270 de puncte, cea care se află în fața ei în ierarhia WTA. Cea mai optimistă variantă după Paris este ca Simona să ajungă la o diferență de 25 de puncte în spatele germancei, adică să câștige turneul, iar Kerber să părăsească devreme turneul.

Halep va intra mâine în competiție cu un meci împotriva unui reprezentante a gazdelor, Kristina Mladenovic, care a primit un wild-card. Românca se află pe aceeași parte de tablou cu Petra Kvitova, jucătoare pe care a învins-o anul trecut în finala de la New Haven, și Sara Errani.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×